daca sudoarea s-ar scurge cu viteza cascadelor oamenii ar pretui mai mult existenta.m-ar suporta sa vada cum trupul lor fara rani se preface in apa si ramane totusi intact.cum stropul pornit din varful degetului mic sau din lobul urechii se difuzeaza printre cel al calcaiului sau genunchiului altcuiva. ca esenta umana preparata la nesfarsit e inutila si sta in calea creatorilor ei involuntari a caror singura salvare de potop este sa se urce fiecare in varful unui copac pe care sa-l ude cu propriul trup. astfel,copacul ar creste nu datorita apei deja in exces ci dedicatiei oamenilor care cresc ceva ce ar putea la fel de bine sa taie.raza pamantului ar creste cu un metru pe secunda pana cand jumatate din distanta pana la cer ar deveni atat de mica incat un muritor s-ar gandi ca il poate ajunge.de atat ar fi nevoie:de un muritor care sa intinda mana si apa s-ar evapora instantaneu fiarta de flacarile iadului.

3 zile am zacut in pat cu febra ,dureri obisnuite de ochi si urechi si o durere ca de crestere in picioare care evidet ca nu era de crestere.pareau niste maini care racaiau carnea de pe oase de sus pana jos.am zacut cerand somnifere sa nu mai fiu martora a suferintei mele si azi m-am trezit iubindu-mi patul si gandindu-ma cu goaza ca prin a ma face bine nu fac altceva decat sa-l parasesc.mi se parea normal sa vegetez toata ziua si sa-l cosmetizez cu toate lucrurile mici de care am nevioie si pe care sa le pun langa perna.
mi-e foarte clar ca saptamana viitoare n-o sa ma adaptez asa usor la un program ce nu implica statul in pat toata ziua si-o sa-mi fie dor de perioada asta chiar daca am accentuat "god,why me?" care sta scris cu verde pe dulapul de deasupra patului de exact un an ,de la cealalta crunta imbolnavire.
dar pe el?l-am marcat cu ceva?obiectele de langa perna o sa fie date jos iar cearsafurile transpirate schimbate din nou.poate cativa stropi sa fi ajuns la saltea si chiar daca o voi intoarce cu fata de vara,va pastra mereu o bucata neevaporata din mine.
saltelele acumuleaza in ele personalitate,dar nu sunt nici ele marcate definitiv.dimpotriva:se bucura de trecerea oamenilor imprumutand de la fiecare cate ceva bun sau rau.asa stiu ele sa cunoasca lumea,nu le pot invinui.patul are o viata mai lunga,mai multa experienta,de asta nu se lasa usor impresionat de oameni,dar salteaua se arunca repede,se tot intoarce,iar curatarea care la pat e o eliberare a porilor si receptorilor,pentru ea e o despartire dureroasa de ce strasese cu greu.o formatare.
de aceea,saltelele aduna tot ADN-ul uman posibil dar pe care nu pot sa-l pastreze definitiv.lacrimi comune nu le marcheaza.numai dragostea si ura rup arcuri si isi lasa definitiv amprenta.atunci saltelele mor fericite incununate cu supremul uman.

Imi plac oamenii care incearca sa deschida usile de la metrou nu apasand pe buton,ci facand un mic semn cu mana de parca ar vrea sa spuna "alohamora"(fanii Harry Potter cunosc)fara sa aiba bagheta magica la ei.Vrajitorii astia nu se uita ciudat la mine cand ascult si fredonez melodiile Adei Milea avand expresiile aferente.Si nici atunci cand se vede ca nu sunt multe lucrui care sa ma opreasca din a ma invarti pe strada daca ascult "Singing in the rain"-my dear Frank..Probabil ca si ei stiu ca nu exista ceva mai frumos decat melodia asta nu neaparat pe ploaie,chiar si pe ceata sau intuneric.
Nu-mi plac oamenii care apasa pe buton ca si cum usa nu s-ar deschide altfel sau s-ar deschide datorita lor inaintea celorlalte.Specia aceasta care nu o lasa pe cealalta sa respire,odata urcata in metrou in general citeste ziarul compact ,ca,na..se destribuie gratis..Asta dimineata.Dupa ce s-a epuizat ziarul gratuit,incep sa simt cum imediat ce mi-am schimbat expresia(si nu vobesc numai de Ada Milea,ci de orice melodie care imi place)privirile se indreapta invidioase spre mine,omul care se bucura.Uneori ma uit si io urat fix la ei,cu usturoi in ochi sa sperii spiritele rele.Dar unele nu se lasa alungate si atunci sunt nevoita sa le cedez teritoriu ca sa nu ma molipsesc cu aceeasi boala.Daca metroul e prea plin,e o adevarata provocare sa scap de amenintare si trebuie sa ma apar cu luminozitate orbitoare in priviri.Asta e arma secreta cand dusmanul e imun la propria arma.
Doua lupte pe zi sunt foarte obositoare,in special daca la un moment dat am mai multi adversari.Si cum rar ii intalnesc pe cei din prima categorie,am invatat sa-mi tin privirea in pamant,in geam,intr-o carte si chiar si in ziarul ala,cautand o informatie care sa nu dureze nici macar o zi,poate doar cateva ore.Nu ma mai uit in ochii oamenilor,ca sunt prea putini cei care ofera ceva.Majoritatea mananca prea multe resurse.

Mortii nostri ne stau pe spate
si noi nu-i simtim de usori ce sunt.
Ne imbratiseaza toti odata
si ne alinta unul supa altul
asa cum ne alinta fiecare demult.
Si noi incepem atunci sa-i numaram
sa le spunem numele de 3 ori
sa nu le uitam
fara sa stim ca n-avem cum uita
chiar de se aduna
caci fiecare il tine in brate pe celalalt
sa nu se desprinda si sa cada.
Abia cand se aduna prea multi
ii simtim prea grei si ne cocosam
si vrem sa fim si noi purtati
la randul nostru.

Omul fericit isi penseaza picaturile din ochi
inainte ca acestia sa se ude,
Si intoarce capul cand vede ploaie fara curcubeu.
nu-si analizeaza ampentele si nu le compara cu ale altora.
Iar cand e liniste,
e liniste fara sa miroasa amormant.
Prin vene si artere ii curge sange la fel de rosu
si anotimpurile trec firesc,insesizabil.
Chiar si toamna e fireasca.
Noi,singurii constienti de existenta lui,
care ne inverzim cand in vedem oglindindu-se,
folosim aceeasi penseta ca sa ne smulgem genele
sa nu impiedice scurgerea.

tara-i nostra-i tara noastra de care trebuie sa fim mandri pt ca avem cuvantul "dor"

mi-i dor de apolodor,di casetele audio cu motanu incaltat,tzugulea taichii,cartea junglei si mangusta nu-stiu-care.
de frunzele de pe vatra luminoasa unde era scoala si de concursul de adunat castane pe care il faceam cu var-miu cand veneam de la biserica ca sa se mai aplece sa-i scada burta pe bulevardul din barlad al carui nume iar imi scapa.(uff..pierd atatea inrormatii..)
mi-i dor de catelu de plus max care statea cu limba scoasa si pe care il tineam in brate de ajunul cracunului daca nu ma lasa mama sa ma uit la editiile speciale cu zapada de pe cartoon network.acu sta tot cu limba scoasa de 3 ani in magazie
mi-i dor sa nu-mi fie frica sa merg cu autobuzu fara bilet doar pt ca e cineva cu acelasi nume langa mine care nu are nici el bilet.
mi-i dor de poza mea de la cioro cand merg cu bicicleta(unica mea bicicleta) si mananc inghetata si am o fustita galbena cu buline negre.
mi-i dor sa fiu aneta duduleanu sau sergent disparut sau orice altceva doar sa nu fiu io cateva minute.
si mi-i dor sa ma primeasca ai mei in patu lor cand zic ca mi-e frica de intuneric,ca acu 2 saptamani nu m-au primit.
sa merg la cetate in cismigiu si sa vreau sa invat chitara si sa cant aceleasi 3 acorduri de fiecare data cand trecea cineva prin fata geamului ca sa devina constient cu ce artista imparte aerul.
si de mica sirena si pestele ala galben_fabius_pe care il desenam punand cartea pe geam.si de colectia de vrajitoare pe care le faceam perfect.
mi-i dor de buticul cu ceva-uri bune de la excelent pe care il aproviziona tataie o data pe saptamana sa fie pregatit cand vine "dulceata" la ei si de balconul cu sticla verde de unde mi-era mie frica sa ma uit in jos si de catelul dalmatian(tot de plus..asta e)pe care mi l-a luat de la colt cand veneam de la scoala dupa ce am fost in parculet si mi-am pus hainele de joaca intr-o scara de bloc(un fel de salopeto-fusta care imi era atat de larga incat imi vine si acuma).
mi-e dor sa vad "moracolul de pe strada 24" si sa plang.
sa greblez de placere intr-un loc unde nu e deloc nevoie si sa strivesc furnici in jur.
sa merg pe strada fara nici o graba mai mult inapoi decat inainte ca sa pot studia oamenii sa le fac povesti.
mi-e dor de rabdarea sa nu trec marginile intr-o carte de colorat

refuz vital

Dau mereu peste vrabii moarte
Si parca unghiile si parul nu-mi mai cresc demult
Caci nu mai tin minte cand le-am taiat ultima oara.
Toaca de moarte a schitului se aude mai tare
decat clopotul catedralei.
Simt ca trebuie sa ma intorc in mare.
Pacat ca atunci cand in apa e zi
ma trezesc aici in intuneric
fara sa stiu ca soarele a fost in fan
si ca mi-am ros toate unghiile in somn.

asa imi place mie:sa imi urmaresc talpile cand merg.nu numai pt ca sunt tare impiedicata,ci pentru ca asa sunt mai aproape de mine.cand nu ma uit la talpile mele,ma uit la nori si le gasesc forme.cand nu ma uit la nori ma,uit la cladiri sa vad ceva urme de alpinisti pe ele.cand nu ma uit la cladiri ,ma uit la oameni si asta e momentul meu de ratacire in care le creez lor povesti.lor nu le pasa.ei trec,iar eu mi-am pierdut timpul in care puteam sa ma holbez la talpile mele.
e asa linistitor sa te ai doar pe tine,sa stii ca nu poti sa te tradezi sau sa te parasesti.ca o sa fii mereu alaturi de tine.eu imi ofer mereu siguranta.
m-am dezamagit de 2 ori pana acum.de 2 ori am vrut sa renunt la mine si ma rugam sa ne despartim.de extrem de multe ori am vrut sa renunt la tot pentru ca imi eram suficienta miemi.
si acum vreau sa stau iar pe o piatra rece din marmura si sa vad cum trec norii.din partea mea,sa treaca cu ce viteza vor ei,cat de cinematografic sau ardeleneste le sta in putinta.mie imi plac oricum.asa cum imi place sa-mi vad talpile cand merg,dar pentru ca n-o sa mai merg mult,trebuie sa invat sa imi placa mai mult norii.

sireturile sunt de vina!!!pt toate zilele noastre proaste.sireturile ne decid noua soarta:de dimineata_depinde de cat de indemanatic esti in a-ti lega sireturile.
ati observat ca vara sunteti mai fericiti?mai radiosi?e de la soare?ha ha..asta s-o credeti voi!!NU!e de la sireturi!vara n-are ce sa mearga prost!
pentru ca purtati sandale!!!
sforile astea trag toate celelalte sfori:daca nu esti in stare sa le legi ca lumea pornesti cu draci de dimineata,iti injuri colocatarii,inca vreo doua persoane pe drum si cand ti-e lumea mai draga te impiedici inainte sa urci in autobuz.si de aici toate problemele.hai,poate se mai calmeaza pana ajungi iar acasa,dar in disperarea in care le-ai legat dupa ce ai ratat singurul mijloc de transport care te putea duce la timp la destinatie_fara sa te certi cu seful,profesorul sau soferul_le-ai innodat...drept pt care,toata seara iti e stricata de aceleasi nenorocite de sireturi care nu se mai dezleaga si patrulezi prin toata casa in bocanci sau ce porti tu,in cautarea unui foarfece sau ,in ultima instanta ,a unui cutit ca sa scapi de sssscarbele alea care nu lasa sa-ti misti degetele in voie.deci cosmarurile tot de la sireturi vin.
asa ca,va rog,ca sa evitam orice neplaceri,purtati sandale si iarna!liberatea degetelor aduce fericirea(desi vreo 3 perechi de sosete groase nu ar strica_preventiv)