Imi plac oamenii care incearca sa deschida usile de la metrou nu apasand pe buton,ci facand un mic semn cu mana de parca ar vrea sa spuna "alohamora"(fanii Harry Potter cunosc)fara sa aiba bagheta magica la ei.Vrajitorii astia nu se uita ciudat la mine cand ascult si fredonez melodiile Adei Milea avand expresiile aferente.Si nici atunci cand se vede ca nu sunt multe lucrui care sa ma opreasca din a ma invarti pe strada daca ascult "Singing in the rain"-my dear Frank..Probabil ca si ei stiu ca nu exista ceva mai frumos decat melodia asta nu neaparat pe ploaie,chiar si pe ceata sau intuneric.
Nu-mi plac oamenii care apasa pe buton ca si cum usa nu s-ar deschide altfel sau s-ar deschide datorita lor inaintea celorlalte.Specia aceasta care nu o lasa pe cealalta sa respire,odata urcata in metrou in general citeste ziarul compact ,ca,na..se destribuie gratis..Asta dimineata.Dupa ce s-a epuizat ziarul gratuit,incep sa simt cum imediat ce mi-am schimbat expresia(si nu vobesc numai de Ada Milea,ci de orice melodie care imi place)privirile se indreapta invidioase spre mine,omul care se bucura.Uneori ma uit si io urat fix la ei,cu usturoi in ochi sa sperii spiritele rele.Dar unele nu se lasa alungate si atunci sunt nevoita sa le cedez teritoriu ca sa nu ma molipsesc cu aceeasi boala.Daca metroul e prea plin,e o adevarata provocare sa scap de amenintare si trebuie sa ma apar cu luminozitate orbitoare in priviri.Asta e arma secreta cand dusmanul e imun la propria arma.
Doua lupte pe zi sunt foarte obositoare,in special daca la un moment dat am mai multi adversari.Si cum rar ii intalnesc pe cei din prima categorie,am invatat sa-mi tin privirea in pamant,in geam,intr-o carte si chiar si in ziarul ala,cautand o informatie care sa nu dureze nici macar o zi,poate doar cateva ore.Nu ma mai uit in ochii oamenilor,ca sunt prea putini cei care ofera ceva.Majoritatea mananca prea multe resurse.